Sunt de acord, şi nu prea...

O persoană străină, care nu cunoaşte România deloc şi vine pentru prima dată în aceeasi zi în care sunt arestaţi un număr impresionant de vameşi şi poliţişti de frontieră sub acuzaţia de luare de mită ar putea crede că trăim într-o ţară care nu tolerează corupţia sub nicio formă.

Din nefericire nu suntem veniţi de o zi în România şi ştim că ce pare prea frumos să fie adevarat... nu este adevarat! In România corupţia este la ea acasă. Am putea chiar să exportăm pe la cine nu are, cu suport pentru instalare, training de personal şi manual de utilizare. Aceste evenimente petrecute în vămi par destul de simple, nişte băieţi buni i-au prins pe băieţii răi... "The End". România e un loc mai bun! Cine vrea să creadă este liber să o facă. Eu prefer să fiu de altă părere.

Şpaga face parte din cultura românului. Are rădăcini puternice în toate straturile societăţii şi ai posibilitatea să intri în contact cu acest fenomen destul de des. Şpaga la maternitate, la agentul de circulaţie, la un profesor să nu rămâi repetent,  la vama, dupa cum “s-a aflat din anchete” şi multe altele, sunt toate refrenuri cunoscute. Insă anchetele actuale au scos la suprafaţă sisteme complexe de colectare şi distribuire a mitei după meritul fiecăruia, ceea ce e puţin diferit de şpaga de duzină, despre care auzim mai des. Presupune lucru în echipă, calcule procentuale, sincronizare, cu alte cuvinte necesită mult efort şi supravegherea din partea unor “profesionişti” ai jocului.

Curiozitatea mea este alta. De ce acum s-au facut aceste anchete? Nişte vameşi curaţi şi cinstiti s-au transformat de cateva luni în adevăraţi infractori, dar autorităţile au intervenit la timp si au pus capăt fărădelegilor? In urmă cu doi ani, sau trei chiar, aceiaşi vameşi arestaţi acum nu luau mită? De ani buni pieţele din judeţ sunt pline cu mărfuri de contrabandă, în special ţigări, care se vând lângă cel ce vinde telefoane furate, şi care surprinzător stă lângă cel ce da bani cu camătă şi schimbă valută.  Cum reuşeşte poliţia performanţa să nu-i vadă? Sunt în acelaşi loc, la aceleaşi ore, în fiecare zi! Ar trebui să-si pună pe ei o instalatie din bradul de Craciun ca să-i ia cineva la întrebări?

Sunt sigur că nu exista voinţa, ci doar alte interese. Dar dacă ar fi, fenomenul şpăgilor în România are o amploare mult prea mare pentru a fi stopat de autorităţi în totalitate. E mai mult responsabilitatea fiecăruia să evite astfel de practici. Poate să ţină de educaţie, sau de moralitate, dar cât timp refuzi să dai şpăgi, te poţi considera un român mai bun. Poţi spune chiar că faci ceva să schimbi puţin lucrurile în jurul tău.

“Treburi studenţeşti”

Ne dorim să fim liberi, independenţi, să fim ascultaţi, inţeleşi, să ne găsim un loc al nostru în care să ne simţim confortabil, să avem perspective.

Criza economică de care se plânge lumea la fiecare colţ de stradă ar trebui să fie interpretată şi ca o criză culturală. Ce facem noi atunci când nu avem un ban un buzunar? Nu ne luăm un job într-un bar pentru că e sub demnitatea noastră, nu încercăm să înţelegem ce se întâmplă în plan naţional pentru că ne interesează doar proximitatea, nu ne ajutăm părinţii pentru că suntem încă tineri şi avem toată viaţa înainte să ne batem capul cu lucruri serioase.

Dar faţa României se va schimba doar atunci când mentalitatea va fi revizuită! Ca să fim liberi şi independenţi trebuie să începem de undeva: să ne educăm, să ne luam un job ca să ne obişnuim cu responsabilitatea, să adunăm în jurul nostru persoane care să ne umple de energie şi poate în primul rând, să ne dorim cu adevarat să facem lucrurile mai bine decât le-au făcut cei de dinaintea noastra! Si înainte de a cere să fim ascultaţi, trebuie să fim siguri că avem ce spune. Fac apel la simţul critic al fiecăruia, la capacitatea fiecăruia de a asimila cât mai mult , de a înţelege că societatea are nevoie de diversitate şi că fiecare are un loc atâta timp cât e câştigat cu onestitate.

Si dacă ne dorim acel loc al nostru confortabil, aşa cum spuneam înainte,  să ne cerem dreptul să fim îndrumaţi. Atunci când ni se spune că nu suntem pregătiţi pentru a lucra în domeniul în care ne-am pregătit, să intrebăm a cui e vina. Poate fi a noastră pentru că nu ne-am implicat în programe extracuriculare. Poate fi a sistemului pentru că ne învaţă prea mult despre cum erau lucrurile în trecut, dar nu ne arată cum să fim vizionari. Poate fi a angajatorilor pentru că nu ştiu să explice ce aşteaptă de la noi. Si da, ne permitem momente de slăbiciune gândindu-ne că suntem prea “mărunţi” ca să schimbăm ceva pentru ţara asta. Poate că în acele momente ar trebui să ne gândim la ce anume ne dorim să schimbăm la noi înşine pentru că doar atunci când vom fi încrezători şi dinamici vom găsi răspunsurile.

Eu încă mai caut răspunsuri, încă nu sunt atât de încrezătoare, dar sunt conştientă că vreau să ajung să mă fac inteleasă! Mă voi gândi la o listă de lucruri pe care le putem face să  simţim că dăm ceva comunităţii. In funcţie de cum simte fiecare, s-ar putea ca aceste lucruri să trezească în noi acel simt civic de care duce lipsă România. Revin... deocamdată, pe curând!

Claudia Nechifor

Gigel

Dacă vă întrebaţi cine este personajul din imagine, vă invit să îl cunoaşteţi pe colegul nostru Gigel. Are 22 de ani, este în ultimul an de facultate şi este puţin dezamăgit de politica din România.

Gigel işi caută un drum în viaţa şi i-ar place ca România să fie altfel. A înteles până acum că nu e chiar uşor să iţi faci un rost pe lume, de aceea şi-ar dori, profesional,  să aibă parte de o competiţie dreaptă, fiindcă din câte ştie, la noi se promovează prin nepotism şi şpagi, nu prin performanţe şi competenţe.

Lui Gigel îi mai place să vorbească liber despre supărările sau bucuriile lui şi işi doreşte să nu i se interzică niciodată asta. El este şi pasionat de politică. Ii place să participe, să dezbată, dar se intristează când lumea din jurul lui este indiferentă şi nu se implică. Astfel sfârşeşte prin a fi manipulată şi minţită.

Gigel este hotărât să apere valorile despre care el crede ca ar putea schimba ţara nostră. Dupa cum vedeţi în poză, chiar dacă este destul de slăbuţ, nu renunţă sub nicio formă. Ar avea nevoie de puţin ajutor şi nu ar fi rău să-l sprijinim.

Cristian Enea